La Bolsweert, în Friesland, era un adevărat miel al lui Hristos, pe nume Francisc, care trăia cinstit, în teama de Dumnezeu. Iov 1:1. De aceea a fost prins și dus cu o sanie la Leeuwaerden, unde a fost întrebat în fața consiliului de ce nu vrea să jure și nici să țină cina cu ei în biserică. El a răspuns: „Domnii mei, Hristos ne învață că nu trebuie să jurăm deloc; și pentru că voi, oamenii, sunteți necredincioși și necurați, nu voi avea părtășie cu voi”. La aceste cuvinte, domnii s-au simțit jigniți și au spus: „Nu, nu, nu! „Noi nu suntem nici hoți, nici ucigași; ce necurăție avem atunci?” Ci ni se pare că tu susții o doctrină falsă, iar dintre astfel de eretici mai sunt încă și mai mulți, pe toți cei pe care intenționăm să-i exterminăm cu desăvârșire.”

Francisc a spus: „Domnii mei, nu vă supărați; dar voi, marilor preoți, arătați-mi doctrina falsă pe care o susțin, și aceasta din Biblie, căci am adus una cu mine; veniți și instruiți-mă din ea.”

Atunci domnii s-au sfătuit cu preoții Izabelei și au zis: „El a disprețuit misa noastră; el disprețuiește obiceiurile noastre, iar noi avem un mandat strict, față de care trebuie să ne supunem, iar el trebuie să moară în conformitate cu acesta.”

Astfel, a fost condamnat să fie ars până la cenușă în ajunul duminicii floriilor, în anul 1545 d. Hr. Pentru această sentință, el a mulțumit fără ezitare domnilor consiliului și a spus: „Vă voi ierta toate acestea din toată inima mea, dorind ca Duhul lui Dumnezeu să vă lumineze spre îndreptare, ca să vă pocăiți și să trăiți după Cuvântul lui Dumnezeu; eu acum mă duc în cetatea sfântă și în moștenirea Tatălui meu”. Apoi a fost dus la moarte, ca o oaie la măcelărie. Mulți dintre cei care l-au văzut au plâns; dar el a spus: „Nu plângeți, ci pregătiți-vă să muriți pentru păcatele voastre, căci aceasta este adevărata cale de a intra în viață”. De asemenea, a rostit multe alte cuvinte de mângâiere.

După ce s-a rugat deschis: „Doamne Dumnezeule, primește sufletul meu și du-l în pacea Ta”, călăul și-a început lucrarea. După ce l-a dezbrăcat de haine și l-a fixat de țăruș, era pe punctul de a-l sugruma cu o funie, când funia s-a rupt și el a căzut. Acest lucru l-a înspăimântat pe călău și acesta s-a străduit repede să-l ardă până la cenușă cu multă turbă și lemne; dar Dumnezeu și-a manifestat puterea sa miraculoasă, astfel încât focul și-a pierdut forța naturală și trupul nu a putut fi ars în întregime; din acest motiv, domnii s-au înfuriat pe călău și au spus că nu adusese destule lemne; dar a fost voia lui Dumnezeu ca el să fie primit astfel în rândul martirilor.

Notă
Această relatare a fost extrasă din cartea Oglinda Martirilor, publicată în anul 1660 de Thilemann J. van Braght, disponibilă în domeniul public.

Scopul publicării nu este pentru a susține învățăturile pe care martirii prezentați le-au urmat (care de cele mai multe ori sunt necunoscute).

Am avut în vedere doar relatarea istorică despre suferințele și martirajele la care au fost supuși cei ce au dorit să-l urmeze pe Hristos și care nu și-au iubit viața.

Pentru a accesa mai multe resurse din Oglinda Martirilor și resurse gratuite dedicate unei ucenicii autentice în Hristos, pentru a ne asemăna cu El, vizitează https://anabaptisti.ro sau https://cuvantcurat.ro.